ByadminDacă ai auzit de pinsa romană și nu ești sigur ce e, ești în locul potrivit. Dacă ai mâncat-o deja și vrei să înțelegi de ce e atât de diferită față de pizza, la fel. Pinsa a cucerit peste 7.000 de restaurante în 60 de țări (Di Marco, 2025), dar rămâne surprinzător de necunoscută publicului larg din România. Acest ghid îți explică tot: ce e, de unde vine, cum se face și ce o face diferită.
Pinsa romană București → Vezi aici
Pe scurt Pinsa romană e un platbread oval cu origine romană antică, readus în actualitate în 2001 de pizzaiolo-ul Corrado Di Marco. Aluatul e făcut dintr-un amestec de făinuri de grâu, orez și soia, are o hidratare de 80% și se dospește minim 48-72 de ore. Rezultatul: crustă crocantă la exterior, moale și aerată la interior, mai ușor de digerat decât pizza clasică. La nivel global, piața pinsa a atins 1,68 miliarde de dolari în 2024 și crește cu 9,1% pe an (Growth Market Reports, 2025).
Pinsa vine din latinescul pinsere — a întinde, a apăsa cu mâinile. Exact gest care îi dă forma: nu se aruncă în aer, nu se rulează cu sucitorul. Se apasă și se trage cu palmele până capătă forma ovală caracteristică.
Preparatul în sine are rădăcini în Roma antică. Populațiile rurale de la marginea Romei măcinau cereale disponibile — mei, orz, speltă — și le coaceau pe piatră sau pe foc deschis. Era o mâncare simplă, din ingrediente pe care nu le puteau vinde, transformate în ceva ce putea hrăni o familie.
Ce știm cu certitudine: pinsa modernă a fost creată în 2001 de Corrado Di Marco, un pizzaiolo roman care a experimentat zeci de ani cu tipuri de făinuri, niveluri de hidratare și timpi de fermentare. A combinat fazina de grâu cu cea de orez și soia, a crescut hidratarea la 80% și a extins fermentarea la minimum 72 de ore. Rezultatul era un produs pe care nu-l mai văzuse nimeni — și nu mai mirosea, nu mai arăta, nu mai mirosea ca nimic altceva.
Timp de 15 ani, termenul „pinsa” a fost marcă înregistrată a familiei Di Marco. Astăzi e o categorie în sine, cu primul ghid internațional — 50 World’s Best Pinsa — publicat în 2025 (FIRSTonline, 2025).
Aluatul dospit 72 de ore → articolul „De ce aluatul dospit 72h schimbă gustul”]
Aluatul de pinsa e ceea ce o face cu adevărat specială. Nu e pizza cu altă formă — e un aluat complet diferit, din altă categorie.
Compoziția standard:
Raportul dintre cele trei făinuri variază după producător, dar principiul e constant: grâul dă structura, orezul dă crusta, soia dă proteina și culoarea.
Hidratarea la 80% nu e singurul factor. Dospirea lungă — minimum 48 de ore, ideal 72 — e la fel de importantă.
Ce se întâmplă în aluat în acele 72 de ore?
Bacteriile lactice și drojdiile lucrează la structura moleculară a aluatului. Ele descompun parțial gluten-ul și amidonul, ceea ce face preparatul mai ușor de digerat și reduce sarcina pe stomac și intestin. Un studiu din 2023 publicat în Nutrients (Costantini et al., NCBI) a demonstrat că pinsa fermentată cu maia timp de 48 ore înregistrează cel mai scăzut indice glicemic din toate variantele testate și cel mai înalt conținut de aminoacizi esențiali.
Fermentarea lungă reduce și conținutul de FODMAP — zaharuri cu lanț scurt care provoacă balonare la persoanele sensibile. Aluatul devine, practic, mai prietenos cu digestia, nu pentru că e o modă, ci pentru că există o reacție biochimică reală în spate.
La La Rosta, aluatul pentru pinsa se face cu 72 de ore înainte. Nu e un detaliu de marketing — e pur și simplu singurul mod corect de a face pinsa.
Aluat dospit pinsa La Rosta → vezi aici
Asta e întrebarea pe care o pune toată lumea. Și are sens: la prima vedere, pinsa arată ca o pizza cu altă formă.
Diferențele sunt reale și se simt în farfurie.
Forma: Pinsa e ovală, nu rotundă. Nu e o alegere estetică — forma ovală permite coacerea uniformă și creează un raport echilibrat între crustă și centru. Toppingurile se distribuie mai uniform pe o suprafață ovală.
Aluatul: Pizza clasică (napolitană) folosește exclusiv făină de grâu tip 00. Pinsa combină grâu, orez și soia. Orezul dă crusta — o textură care se sparge ușor la mușcătură, aerată, aproape ca un tempura. Soia dă protein și ajută la brunificare.
Hidratarea: 80% la pinsa față de 55-65% la pizza napolitană. Mai multă apă înseamnă aluat mai ușor, mai aerat, cu mai puține calorii per gram.
Fermentarea: 72 ore față de 24 ore pentru pizza standard. Rezultatul e un aluat mai complex ca gust și mai ușor de digerat.
Textura: Crustă la exterior care se aude când o rupi, interior moale, cu bule de aer vizibile. Unii o descriu ca „un nor crocant”. E diferit față de pizza moale napolitană și față de pizza croccante romană.
Gustul aluatului în sine: Ușor acid, cu adâncime — nota de maia. Pizza clasică are un gust mai neutru, mai grânat. Pinsa are un gust propriu chiar și fără toppinguri.
Asta e întrebarea care apare inevitabil. Răspunsul scurt: da, dar nu din motive magice — din motive biochimice documentate.
Un studiu publicat în revista Nutrients de cercetătorii Costantini, Verni et al. (NCBI, 2023) a analizat șase variante de pinsa romană. Concluzia: varianta fermentată cu maia timp de 48 ore a înregistrat cel mai scăzut indice glicemic estimat, cel mai ridicat conținut de peptide totale și aminoacizi liberi, și cele mai bune indici de calitate proteică.
Ce înseamnă asta practic?
Indicele glicemic mai scăzut înseamnă că glicemia crește mai lent după masă. Asta se datorează hidratării ridicate, fermentării lungi și amestecului de făinuri — orezul și soia au un indice glicemic mai mic față de grâul rafinat.
Gluten parțial descompus înseamnă mai puțin disconfort pentru persoanele sensibile (nu celiace — pinsa conține gluten). Bacteriile lactice din procesul de fermentare „predigeră” o parte din gluten, reducând sarcina pe sistemul digestiv.
Mai puțin grăsime absorbită — crusta densă și mai puțin poroasă a pinsa absoarbe mai puțin ulei față de pizza, ceea ce se traduce în mai puține calorii per porție, la toppinguri similare.
Atenție: pinsa nu e un aliment dietetic. Depinde enorm de toppinguri. Dar aluatul în sine are avantaje măsurabile față de pizza clasică.
La La Rosta, aluatul pentru pinsa se dospește 72 de ore, nu 48. Folosim maia, nu drojdie de cultură. Diferența față de un aluat standard de 24 ore e perceptibilă și la gust și la digestie — mai acid, mai complex, mai ușor.
Nu toate pinsele sunt la fel. Există diferențe mari între o pinsa bine executată și una care e doar pizza cu altă formă.
Forma: Ovală și neregulată — nu tăiată dintr-o matriță. Marginile mai groase, centrul mai subțire. Dacă e perfect uniformă, probabil nu e modelată manual.
Crusta: Trebuie să se audă când o tai sau rupi. Un sunet clar, uscat, ca un biscuit. Dacă e moale sau cauciucoasă, aluatul fie n-a fost hidratat suficient, fie n-a dospit destul.
Interiorul: Plin de bule de aer vizibile în secțiune. Nu compact, nu uniform. Bulele sunt semnul fermentării reale — bacteriile care au lucrat în aluat timp de zile.
Culoarea: Aurie, cu pete mai închise la crustă. Soia din aluat contribuie la brunificare. Dacă e palidă sau albă, nu a copt la temperatura și timpul potrivit.
Gustul aluatului gol: Ușor acid, cu complexitate. Dacă nu simți nimic în afară de pâine simplă, aluatul nu a fermentat suficient.
Povestea pinsa moderne durează 25 de ani. Corrado Di Marco a creat rețeta în 2001, a patentat-o, a construit o industrie. Astăzi, compania Di Marco vinde 40 de milioane de pinse pe an și exportă în peste 60 de țări, cu o cifră de afaceri de 60 de milioane de dolari (Forbes, 2026).
Piața globală de restaurante pinsa a atins 1,68 miliarde de dolari în 2024 și crește cu 9,1% pe an, urmând să ajungă la 3,73 miliarde de dolari până în 2033 (Growth Market Reports, 2025).
Peste 7.000 de pinserie funcționează pe cinci continente. În 2025, Pinsa Romana a primit recunoaștere PAT — Produs Agroalimentar Tradițional al regiunii Lazio — confirmarea instituțională că e un preparat cu identitate proprie, nu o variantă de pizza.
Tot în 2025 a apărut primul ghid internațional: 50 World’s Best Pinsa — un semn că preparatul a ajuns la maturitatea sa ca și categorie gastronomică globală.
Câteva forțe converg în același timp.
Consumatorii caută alternative mai ușoare. Pizza nu dispare nicăieri, dar gusturile s-au sofisticat. Oamenii vor ceva bun și ușor de digerat, cu o poveste în spate — pinsa bifează toate trei.
Tendința „back to artisan”. Aluatul fermentat lung, ingredientele puțin, tehnica vizibilă — toate sunt parte dintr-un val mai larg de apreciere pentru alimentele cu complexitate reală. Pâinea cu maia, fermentația, slow food — pinsa se înscrie natural în această categorie.
E versatilă. Merge cu toppinguri clasice (mozzarella, prosciutto, rucola) sau creative. Funcționează ca prânz rapid, ca aperitiv pentru o masă sau ca preparat central al unei cine. Nu e rigidă ca pizza napolitană clasică.
E fotogenică. Forma ovală neregulată, crusta cu bule, toppingurile pe o suprafață interesantă — arată bine în fotografii, ceea ce contează pentru o generație care descoperă restaurante prin Instagram.
La La Rosta am inclus pinsa în meniu din prima zi. Nu ca o variantă de pizza, ci ca un preparat cu identitate proprie.
Aluatul se face cu 72 de ore înainte. Folosim maia. Amestecul de făinuri respectă proporțiile care dau textura corectă — crocant afară, noros înăuntru. Formăm fiecare pinsa manual, nu cu tipar.
Toppingurile se schimbă sezonier, dar logica rămâne aceeași: câteva ingrediente de calitate, aplicate bine, nu un meniu de 30 de variante cu tot ce există în frigider.
Vezi meniul de pinsa → Pinsa La rosta
Suntem în două locații: DN1 Value Centre, Corbeanca-Balotești și Bulevardul Unirii nr. 5, Sector 4, București.
Pinsa romană este un platbread oval de origine italiană, cu aluat din amestec de făinuri de grâu, orez și soia, hidratare de 80% și fermentare de minimum 72 de ore. Rezultatul este o crustă crocantă la exterior și moale, aerată la interior, mai ușor de digerat decât pizza clasică. A fost creată în forma sa modernă în 2001 de pizzaiolo-ul roman Corrado Di Marco.
Pinsa conține gluten?
Da. Pinsa romană conține gluten, în principal din făina de grâu. Nu este un produs fără gluten și nu este potrivită pentru persoanele cu boală celiacă. Totuși, fermentarea lungă cu maia reduce parțial conținutul de gluten și îmbunătățește digestibilitatea față de aluaturile dospit rapid (Costantini et al., NCBI, 2023).
Ce diferă la textura pinsa față de pizza?
Crusta pinsa este mai crocantă și mai fragilă — se aude când o rupi. Interiorul este aeriat, cu bule vizibile, ușor acid. Pizza napolitană are o textură mai elastică, mai mestecat. Diferența vine din amestecul de făinuri (orezul dă crusta caracteristică) și hidratarea mai mare a aluatului.
De ce se dospește aluatul de pinsa 72 de ore?
Dospirea lungă permite bacteriilor lactice și drojdiei să descompună parțial gluten-ul și amidonul. Asta îmbunătățește digestibilitatea, reduce indicele glicemic și produce un aluat cu gust mai complex, ușor acid. Un aluat dospit 24 ore nu ajunge la același nivel de complexitate sau digestibilitate (NCBI, 2023).
Unde pot mânca pinsa romană în București?
Pinsa romană se găsește în mai multe locuri în București. La La Rosta o faci cu aluat dospit 72 de ore, modelat manual, în locațiile din DN1 Value Centre (Corbeanca-Balotești) și Bulevardul Unirii nr. 5, Sector 4.
Mai multe locuri unde mănânci pinsa în București → articolul „Unde mănânci pinsa romană în București”]
Pinsa romană nu e pizza cu altă formă. Are un aluat complet diferit — trei tipuri de făinuri, hidratare de 80%, fermentare de 72 de ore — care produce o textură și un gust pe care pizza clasică nu le poate replica.
Crește rapid: 7.000 de pinserie pe cinci continente, o piață de 1,68 miliarde de dolari și primul ghid internațional publicat în 2025. Dar în România, rămâne un preparat pe care puțini îl cunosc cu adevărat.
Acum știi. Rămâne să o guști.
Încearcă pinsa la La Rosta → pagina locațiilor
Articol scris de echipa La Rosta, pe baza experienței directe în prepararea pinsei cu aluat dospit 72 de ore. Surse academice: Costantini et al., Nutrients, 2023 (NCBI). Date de piață: Growth Market Reports, 2025; Di Marco, 2025; Forbes, 2026.
